Semne

Îmi pornesc muzica la telefon și, cu rucsacul în spate și căștile în urechi, aleg să mă plimb până la magazinul de pâine. Merg cu pași înceți, zâmbind și bucurându-mă de căldura soarelui. Din când în când, simt privirea unui trecător mirat de zâmbetul meu. E minunat că nu aud vorbele celor din jur și, astfel, mintea mea găsește liniștea și relaxarea.

Mă trezesc din gândurile mele când domnul din fața mea gesticulează, privindu-mă intens. Mă opresc și îmi scot căștile pentru a-l înțelege mai bine. Îmi vine în minte instant că poate e băut și caută vorbă, dar îmi las gândul deoparte și îl privesc întrebător:

„Merg la biserică.”, îmi spune el, privindu-mă apăsat.

Nu pot să rostesc nimic și, pentru prima dată, tac, aprobându-l ușor din cap.

„Merg la biserică să mor lângă soția mea. Ea e acolo, iar eu mă așez lângă ea și gata, plec și eu.” continuă el.

„Mergeți și rugați-vă.”, reușesc să șoptesc cu o voce caldă.

„Poftim?”

„Rugați-vă Domnului dacă tot ajungeți acolo. O să vă ajute.”

„Să mă rog?! Asta era! Asta era răspunsul.” începu domnul să dea din mâini. „Cum de nu m-am gândit?”

Rămâne în mijlocul străzii, dând în continuare din cap și din mâini, ca și când ar fi avut o revelație.

Mă îndepărtez încet, dar mă întorc și mă uit după el. E încă acolo, mirat parcă de răspunsul meu. După câțiva metri, mintea revine, punându-mi o mie de întrebări: „La ce biserică mergea? Oare era băut? Ce trebuia să îi mai spun?”

Îi spun să tacă, realizând că a fost cel mai scurt, simplu și clar răspuns de care omul avea nevoie, fără alte argumentări sau critici.

Atunci când ne lăsăm mintea să se relaxeze puțin, corpul intră într-o stare de bine, iar lucrurile prind o altă nuanță.

Revelația zilei a fost: lasă-te să vezi dincolo de aparențe, rămâi cât poți de calm, în bunătate și rugăciune.