Stare de bine

Până în acel moment m-am identificat întotdeauna cu corpul și mintea mea. Acestea erau „eul” meu, iar lumea exterioară era undeva „acolo”, diferită de mine. Subit, nu am mai putut face diferența dintre mine și restul lumii. Continuam să îmi țin ochii deschiși, dar aerul pe care îl respiram, stânca pe care stăteam, atmosfera din jurul meu, totul devenise una cu mine. Eram una cu tot ceea ce există. – „Ingineria Interioară” de Sadhguru.

Pornind de la aceste rânduri, mi-am adus brusc aminte cum, mică fiind, 12-13 ani nu cred că aveam mai mult, am reușit să intru în acea stare doar pentru că îmi doream să scap de gălăgia din jurul meu, îmi doream să mă protejez și să fiu doar eu cu mine. Și, ca o joacă, pentru că nimeni nu știa de yoga sau meditație pe atunci, doar de acele persoane care făceau yoga, dar care erau considerate ciudate, ca să nu spun interzise, stând în poziția de meditație m-am detașat de toți și de toate, reușind să nu mai simt durere, să nu-mi mai simt corpul sau poziția care mă deranja la început, să nu mai aud vocile din casă și să fiu doar eu cu mine, comunicând atât de bine cu eul – cel din interiorul meu.

Mi-am dat seama că nu mai vreau să răspund sau să vorbesc, pentru că acea liniște îmi aducea o stare de bine și de confort. După ceva timp, am revenit, când un gând mi-a străfulgerat mintea, și anume că nu voi mai putea ieși din acea stare de meditație, pot spune acum – atunci o credeam a fi transă. Auzisem că mulți au mai încercat și nu au mai reușit să revină, așa că m-am întors nu prea fericită de zumzăiala pe care o puteam distinge din nou.

Realizez acum, după 30 de ani, cât de mult am pierdut doar pentru că nu am avut pe nimeni care să mă ghideze pe acel drum nou. Încep să refac acel puzzle care mi s-a dat în copilărie și pe care nu l-am înțeles, mai ales pentru că pe atunci nici măcar nu îmi plăceau, dar și pentru că nimeni nu mi-l lăsase cu instrucțiuni de utilizare. Într-o lume a greutăților mi se arătase oportunitatea de a fi altfel, de a realiza altceva, doar că acel ghid nu se arătase sau poate că nu reușisem să îl văd eu.

Îmi dau seama cât de important este să ne observăm și mai ales să îi vedem pe copiii noștri: ce pot, ce fac, cum sunt, ce îi fascinează, ce îi preocupă și mai ales ce viziuni au despre ei, despre oameni, despre lume sau despre alte lumi. Noi și mai ales societatea în care trăim, din păcate, îi schimbă, îndoctrinându-i cu idei și convingeri, schimbând 360º, dacă nu mai mult, ceea ce poate deveni un suflet venit în trup de copil. Unii reușesc ca peste ani să se regăsească și mai ales să regăsească acel ceva uitat sau lăsat undeva în copilărie și astfel să devină ceea ce erau meniți a deveni. Alții, din păcate, rămân în acele convingeri, nereușind să vadă drumul pentru care au fost trimiși aici.

Una peste alta, cred că prezentul și, iar ajung aici, a trăi în prezent, prezent fiind de tine și de ceea ce te înconjoară, te va ajuta să îți găsești scopul sau cel puțin să realizezi câte lucruri altfel sunt în jurul tău doar lăsându-te prezent și liber pentru câteva clipe măcar.